













Când vine vorba despre bani, oamenii se feresc să vorbească în cifre; dacă sunt prea mulţi, cu greu obţii sprijin atunci când porneşti servicii noi, dacă sunt prea puţini, apare un semn de întrebare asupra eficacităţii serviciilor şi a credibilităţii organizaţiei. Mulţi sau puţini, ei sunt bani proveniţi de la voi, instituţii, firme, sponsori, beneficiari sau membrii ai asociaţiei. I-am pus toţi în slujba idealurilor noastre şi vi-i prezentăm acum aşa cum apar în bilanţul anual.Valoarea totală a proiectului: 191.952.458 (19.195,24) lei
Caravana info-social. Iniţiativa acţiunii a aparţinut Crucii Roşii Sibiu şi a avut drept obiectiv, informarea populaţiei satelor în legătură cu oferta de servicii alternative, consiliere. Reprezentanţii asociaţiei au cutreierat localităţile din nordul judeţului, au distribuit materiale informative şi au explicat celor interesaţi ce se face în Centrul Speranţa şi pentru cine. Participarea la caravană a unor beneficiari direcţi ai serviciilor noastre a fost un bun exerciţiu de reprezentare în sensul principiului, nimic despre noi, fără noi.
Campania locală de promovare şi sensibilizare. În cadrul proiectului finanţat de DIFID, a fost prevăzută şi o acţiune de promovare prin pliante, fluturaşi şi un seminar. Accentul s-a pus pe serviciile de recuperare, dar nu numai, iar în cadrul seminarului, participanţii au avut ocazia să facă un real schimb de opinii şi experienţe. La toate acestea merită menţionată prezenţa extrem de activă a reprezentanţilor asociaţiei în mass media locală, acţiunile speciale, cum au fost „ziua uşilor deschise”, expoziţia, găzduirea altor seminarii şi întâlniri.
Buletinul informativ s-a distribuit prin e-mail ilustrând un concept de marketing pe care l-am adoptat:partenerii, clienţii, sponsorii se cuvine să fie mereu ţinuţi la curent cu evenimentele care au loc în viaţa centrului. În anul care a trecut au fost expediate lunar peste 100 de buletine.
Reţeaua FRMPH, ca modalitate de relaţionare între ONG-uri cu aceleaşi obiective, este deosebit de stimulativă. Liantul principal al FRMPH l-a constituit pregătirea pentru muncă şi angajarea persoanelor cu dizabilităţi, iar catalizatorul, relaţia cu organizaţia similară din Olanda, Lucru în Echipă, totul în cuprinsul unui program MATRA de transfer de cunoştinţe.
Suntem desigur membri în alte reţele. Contactele sociale, bine alese şi cultivate sunt considerate de adevăraţii oameni de afaceri o sursă inestimabilă de oportunităţi. În gândirea noastră s-a fixat bine acest concept, dovadă fiind până la această oră, apartenenţa la primul forum de interacţiune al ONG urilor locale “Cafeneaua ONG”, precum şi aderarea la Federaţia Incluziune şi la reţeaua RENINCO.
Parteneriatele active. Parteneriatul este un instrument modern şi foarte eficient de conjugare a eforturilor şi resurselor unor structuri sociale în vederea soluţionării problemelor. Parteneriatele pe care asociaţia îşi fundamentează activitatea sunt: EMPATEC, companie socială care ne furnizează cunoştinţe, materiale, bani pentru a ne ridica treptat la nivelul la care lucrează ei. Skarsterlan roemenie este o organizaţie umanitară cu care colaborăm încă de la înfiinţare şi cu care dezvoltăm programe sociale, contacte utile şi care finanţează anual activităţile noastre.
Inspectoratul Şcolar Judeţean este partenerul nostru tradiţional cu care avem activităţi educative pentru copii care nu pot fi înscrişi în nici o formă de învăţământ de masă. Educatoarele specializate pe care le repartizează anual inspectoratul sunt dovada vie a virtuţilor parteneriatului public privat. FUNDAŢIA Mediensis 1998 este parteneriatul cu fundaţia proprietară a clădirii în care funcţionăm. Prin statut, această locaţie serveşte exclusiv acţiunilor destinate persoanelor defavorizate, ceea ce pecetluieşte parteneriatul acesta pentru totdeauna, nemaisocotind şi faptul că cele două organizaţii au şi membri în comun. Nu putem încheia fără să mulţumind călduros PRIMĂRIEI COPŞA MICĂ pentru implicarea şi sprijinul oferit beneficiarilor din acest oraş oferind trasport în condiţii convenabile pentru aceştia.